Chardonnay de Purcari va rămâne pentru totdeauna regele vinurilor albe: superb, distins şi intens.
Are o culoare aurie deschisă, cu nuanţe de chihlimbar. Aroma intensă este dominată de flori şi fructe exotice. Gustul plin, opulent, este complex, cu note de migdală şi vanilie, fiind urmat de un postgust prelung, dominat armonios de nuanţe de maturare.
Maturat timp de 6 luni în barrique de stejar.
Se recomandă servirea alături de brânzeturi proaspete, salată de crudităţi, filé de calcan gratinat cu orez negru.
Temperatura recomandată pentru consum este de 10-12 °С.
Chardonnay de Purcari a fost premiat cu medalie de aur la Concours Mondial De Bruxelles.
În 2013, când Purcari numără aproape două secole de la fondare, a fost lansată noua sa imagine. Schimbarea reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea vinăriei, fiind condiţionată de evoluţia intensă a acesteia din ultimii 10 ani. Podgoriile plantate în anul 2003-2004 au ajuns la maturitate, când calitatea strugurilor îşi atinge îndrăzneţ apogeul, iar vinul se manifestă în toată amploarea, devenind din ce în ce mai select.
Tocmai din acest motiv, readucerea în lumină a anului fondării vinăriei – 1827 – pune în evidenţă cele aproape două secole în care Purcari a reuşit nu doar să mențină standardele de calitate, dar şi valorile sale.