Liliac Chardonnay Orange Private Selection are o culoare portocalie tipică și ușoare tente de ocru. Vinul este ușor tulbure din cauza nefiltrării drojdiilor, dar cu puternice arome de fructe coapte date de cele șase săptămâni de macerare. Învechit timp de opt luni în butoaie de stejar transilvănean, vinul are un gust deosebit, cu arome fine de fructe și tente de vanilie în post-gust.
Specialități recomandate: friptură din purceluș de lapte, crap înăbușit sau piept de rață cu afine.
În zilele noastre, Liliac reînvie tradiţia seculară pe care Transilvania o are în viticultură. Peisajul secular şi tehnica modernă crează, pe cele 52 de hectare, o simbioză perfectă. Aici sunt create vinuri autohtone, care cuceresc prin rafinament şi complexitate. Indiferent dacă sunt albe, roşii, roze sau irezistibil de dulci, de fiecare dată când deschidem o sticlă de Liliac, experienţe incredibile sunt pe punctul de a fi descoperite.
Astfel, în vinurile Liliac, pe lângă strugurii româneşti, culeşi cu multă migală şi dragoste, se regăseşte și un procent semnificativ de experienţă austriacă. Iar sub îndrumarea specialistului Rudolf Krizan, care a studiat ani de zile diversele aspectele ale producerii vinului, atat lucrarile din cadrul podgoriei, cât şi cele din cramă se ridică la cel mai înalt grad de profesionalism. Vorbim aşadar despre un consorţiu al pasionaților de vin, care subliniază standardele ridicate ale vinului Liliac.