Culoarea acestui AVINCIS Vila Dobruşa Cabernet Sauvignon este negru roşiatic intens. Acest vin are un buchet proaspăt şi expresiv de coacăze negre şi mure. Structura acestui vin prezintă echilibru între aroma proaspătă şi suculentă de mure şi taninii delicaţi.
AVINCIS este continuarea unei povești de familie, cu pasiune pentru vinuri și lucru bine făcut, care a început încă din anul 1927. Atunci, Maria și Iancu Râmniceanu, numit ofițer al armatei române de Ionel Brătianu, au cumpărat în Drăgășani, un conac în stil neoromânesc pur, inspirat din arhitectura ctitoriilor brâncovenești, înconjurat de vii. Astăzi, domeniul Vila Dobrușa, care și-a deschis porțile pentru iubitorii vinului în vara anului 2011, cuprinde conacul, crama AVINCIS, 40 hectare de viță de vie, mai multe hectare de pădure și amenajarea peisagistică.