Pinot Noir de Purcari – un vin uşor şi delicat, asemenea mătăsurilor fine.
Culoarea de un roşu-purpuriu este acompaniată de un buchet specific soiului, cu arome complexe de căpşuni, violete şi zmeură. Gustul catifelat, plin, persistent, trece într-un postgust cu nuanţe fine de maturare.
Obţinut din struguri recoltaţi şi selectaţi manual, vinificaţi prin metoda tradiţională. Maturat timp de 6 luni în barrique franțuzesc de stejar.
Se recomandă servirea alături de brânză Gruyère de Comté, vânat, ciuperci şi sparanghel.
Temperatura recomandată pentru consum este de 18-20 °С.
În 2013, când Purcari numără aproape două secole de la fondare, a fost lansată noua sa imagine. Schimbarea reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea vinăriei, fiind condiţionată de evoluţia intensă a acesteia din ultimii 10 ani. Podgoriile plantate în anul 2003-2004 au ajuns la maturitate, când calitatea strugurilor îşi atinge îndrăzneţ apogeul, iar vinul se manifestă în toată amploarea, devenind din ce în ce mai select.
Tocmai din acest motiv, readucerea în lumină a anului fondării vinăriei – 1827 – pune în evidenţă cele aproape două secole în care Purcari a reuşit nu doar să mențină standardele de calitate, dar şi valorile sale.