Roșu de Gitana este un vin în apogeul purităţii absolute a gustului de struguri pârguiţi pe blândele coline ale Moldovei. Este un vin tânăr, limpede, de un roșu rubiniu intens. Este bogat în arome, predominante fiind cele de mure și marochin. Are un gust intens, structurat, cu taninuri moi.
Se recomandă la aperitiv sau cu preparate ușoare din pește și carne albă. Este perfect cu brânzeturi lejere sau usor maturate.
Temperatura recomandată de consum este 18 ° C.
Vinul Gitana reprezintă rezultatul împletirii armonioase dintre generozitatea naturii și munca omului. Este rodul pasiunii pentru vinificație a familiei Dulgher, susținut de un terroir excepțional. Gitana reprezintă un simbol al confluenței dintre tradiție și modernitate, o întoarcere spre origini, dar în același timp și o privire spre viitor, marcând astfel o etapă importantă în renașterea vinurilor moldovenești.
Vinurile Gitana sunt vinuri complexe și elegante, create într-un stil deosebit, care reușesc să cuprindă în esența lor specificul și caracterul zonei din care provin, Valul lui Traian. Experții în domeniu susțin că această regiune este este una dintre cele mai bune din Republica Moldova pentru cultivarea soiurilor de struguri pentru vinurile roșii și licoroase, datorită condițiilor de mediu, asemănătoare celor din renumitele zone viticole Bordeaux (Franța) și Piemont (Italia).