Cabernet Sauvignon de Purcari este un vin roşu cu atitudine: viguros, viril şi robust.
Are o culoare rubinie intensă, cu reflexe purpurii şi o aromă bogată, dominată de cireşe negre, completată în timp de note fine de condimente exotice. Gustul este plin, complex, cu note de fructe coapte, ciocolată, vanilie şi stafide. Taninii moi îi subliniază rotunjimea şi catifelarea până în postgustul de lungă durată, cu nuanţe de maturare.
Obţinut din struguri recoltaţi şi selectaţi manual, vinificaţi prin metoda tradiţională. Maturat în barrique franțuzesc de stejar.
Se recomandă servirea alături de brânzeturi cu mucegai, muşchi de vită cu sos Gorgonzola. Pentru a savura notele fructate ale vinului, nu se recomandă asocierea cu ciocolată.
Temperatura recomandată pentru consum este de 18-20 °С.
În 2013, când Purcari numără aproape două secole de la fondare, a fost lansată noua sa imagine. Schimbarea reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea vinăriei, fiind condiţionată de evoluţia intensă a acesteia din ultimii 10 ani. Podgoriile plantate în anul 2003-2004 au ajuns la maturitate, când calitatea strugurilor îşi atinge îndrăzneţ apogeul, iar vinul se manifestă în toată amploarea, devenind din ce în ce mai select.
Tocmai din acest motiv, readucerea în lumină a anului fondării vinăriei – 1827 – pune în evidenţă cele aproape două secole în care Purcari a reuşit nu doar să mențină standardele de calitate, dar şi valorile sale.